Mel Robinson vine cu o abordare interesantă. Anume că procrastinarea (amânarea sarcinilor sau acțiunilor) este un obicei și nu are nicio legătură cu ceea ce facem. Prin procrastinare ne eliberăm de stres spune ea. Se leagă cumva de ceea ce spunea Steven Kotler și anume că procrastinăm atunci când provocarea este prea grea. Același Steven mai spune că oamenii o fac și atunci când sarcina este prea plictisitoare.

Să fie oare și o lipsă de realism? Ne păcălim singuri și trăim de fapt într-o iluzie? Ne supraevaluăm potențialul și astfel ajungem să fim doborâți de realitate? Cumva toată industria motivațională ne-a adus aici. Să fie oare asta cauza pentru care procrastinăm și chiar intrăm în burnout?
Probabil ți-au trecut prin minte astfel de gânduri. Nu ești singurul sau singura. În cazul în care nu-ți place o activitate anume, motivul pentru care procrastinezi cred că este evident. Să spunem că vrei să faci ceva ce-ți dorești din toată inima. Problema este că procrastinezi și chiar intri în burnout. Îți ia câteva săptămâni bune până îți revii. Te frustrezi enorm de tare pentru că știi că în acest ritm visul tău nu are cum să devină realitate. Fii atentă la dialogul tău interior. Intri într-un cerc vicios, nu? Reacția ta la stres este distrugătoare. După cum deja știm, Flow nu vine în mijlocul haosului. Dacă ai uitat cine este Flow, ea este acea stare de focus în care ești complet absorbită de ceea ce faci și pierzi noțiunea timpului.

– Sunt o expertă în arta amânării. Spune-mi te rog care este secretul productivității?

– Am făcut un desen pentru tine în care am explicat asta. Ca sa fii productivă trebuie să stai în centrul balanței. Activitatea pe care o desfășori nu trebuie să fie prea grea sau plictisitoare. Dacă găsești acest echilibru o să intri în starea de Flow și o să poți deveni cea mai bună versiune a ta. Dacă nu, balanța se înclină și te revezi cu haosul.

secretul productivitatii

– Mă simt copleșită și vinovată pentru că nu pot să fiu productivă. În loc să lucrez, atenția mea fuge în toate direcțiile. Simt nevoia să evadez și încep să pierd timpul pe Youtube. Mă uit la chestii amuzante cu pisici și apoi mă scufund în Social Media. Toate astea mă fac să mă simt mai bine pe moment, dar la sfârșit de zi sunt foarte dezamăgită de mine.

– Toate acestea se întâmplă, cel mai probabil, pentru că mintea ta vrea să te protejeze de stres și mută atenția spre alte lucruri.

– Dar eu chiar imi doresc din toată inima să scriu acea carte. Cum fac ca creierul meu să nu perceapă asta stresant? Chiar simt că este ceva ce nu pot sa controlez și am nevoie de ajutor. Simt că mă transform. Odată ce apare starea de stres, pierd controlul. Mereu mă întreb unde a fugit Flow. Dar rămân doar eu cu vocea mea… Asta mă frustrează teribil.

– Data viitoare îți promit că o să te ajut să-ți stabilești sarcinile. Oamenii își stabilesc scopuri înalte și este necesar asta pentru a progresa. Nu este simplu să scrii o carte, dar știu că poți să o faci. Deci nu așeza pe balanță scopul de a scrie o carte, o să pici instant în haos. Tot ce trebuie să faci este să-ți stabilești pași mici și să ai un plan în spate. Ca de exemplu, astăzi vreau să scriu cel puțin o pagină sau doar câteva idei. O să poți rămâne în starea de Flow. Dar acum vreau să înțelegi ceva mult mai profund.

– Chiar începea să devină interesant. Nu putem continua ideea cu sarcinile?

-Îți promit că o vom face data viitoare. Acum am ceva mult mai important să-ți arăt. Este ca o fundație pentru tot și o să facă o diferență semnificativă în viața ta.

– Super! Abia aștept!

– În cele ce urmează o să-ți explic cum funcționează creierul uman. O să afli singura cale să oprești procrastinarea.
În anii 70′ medicul neurolog Paul MacLean a venit cu o teorie conform căreia noi oamenii avem de fapt 3 creiere într-unul.  Primul este creierul reptilian la care s-au adăugat ulterior două secțiuni: sistemul limbic și neocortexul. Tot acest proces evolutiv a durat aproximativ 250 milioane de ani.

Credit: communityserv.com

– Simt că m-ai băgat în ceață.

– O să facă sens. Ai te rog puțină răbdare. Hai să începem cu creierul reptilian sau cerebelul. A apărut acum aproximativ 300 milioane de ani și este responsabil cu funcțiile de bază: reglarea temperaturii, înghițirea, respirația, tensiunea etc. Pe lângă asta, această structură este responsabilă și de reacțiile noastre instinctuale. Furia, agresivitatea, teama, sunt emoții de manifestare a creierului reptilian și au ca scop supraviețuirea. Cum ar fi fost ca acum câteva sute de milioane de ani să te întâlnești cu un șarpe veninos și să nu-ți fie teamă?

– Pai n-ar fi ieșit prea bine.

– Nu am fi fost astăzi aici. Eram dispăruți acum mult timp. În momentul în care se declanșează instinctul de supraviețuire simțim că se pregătește corpul de luptă. Crește pulsul, focusul, nevoia de oxygen și începem să respirăm mai des. Sângele este direcționat către membre. Digestia este încetinită alături de alte funcții care nu sunt necesare în acel moment. Ce sens ar avea toate acestea dacă sunt șanse mari să mori?
După aprox. 100 de milioane de ani s-a dezvoltat sistemul limbic sau creierul emoțional. Îl avem în comun cu maniferele și ne-a ajutat să creem legături emoționale unii cu ceilalți.

– Interesant.

– Neocortexul sau creierul rațional este cea mai nouă structură și are doar 150 000 ani. Este partea responabilă cu toate funcțiile congnitive superioare: imaginație, empatie, moralitate, capacitatea de a vorbi s.a.m.d.
Toate aceste informații pot părea intimidante.

– Chiar sunt.

– Din fericire, Jonathan Haidt vine în ajutorul nostru cu o terorie interesantă, simplistă dar extrem de profundă. A asociat creierul reptilian și pe cel limbic cu un elefant, iar neocortexul cu un călăreț. Elefantul este bătrân, rigid, nu vorbește și este focalizat pe supraviețuire. Atenție, el trăiește doar în prezent. De cealaltă parte, călărețul care stă deasupra elefantului este mai tânăr, poate călători în timp și are funcții superioare. Cei doi fac o echipă perfectă atât timp cât elefantul este liniștit.

– Foarte interesantă analogia.

– Da, pe mine m-a fascinat din prima. Să mergem mai departe. Când noi percepem ceva ca fiind amenințător, elefantul preia controlul. Hai să luăm un exemplu. Te cheamă șeful la birou. Știi că e ceva serios și simți că pulsul crește. Nu mai gândești limpede. Vederea devine ușor încețoșată. Apar tot felul de gânduri negative sau pur și simplu ești copleșită de starea ta. E un semn că elefantul e la cârmă. Deschizi ușa și toate stările se accentuează. În vremurile îndepărtate ale speciei umane când te încercau astfel de stări sigur nu era ceva de bine. O luai la fugă ca să te salvezi. În vremurile moderne, șeful nu te cheamă la birou ca să te omoare, dar cu toate astea, „bătrânul” ne dă senzații ca pe vremuri. Se poate întâmpla ca de fiecare dată când parcurgi drumul spre birou să se declanșeze în tine acele stări emoționale. De aceea traumele sunt dificil de tratat.

– Eu am un elefant tare încăpățânat. Face ce vrea și călărețul meu nu prea are autoritate. Sunt situații când inima îmi bate cu putere și respirația este rapidă și sacadată, ca și cum corpul meu se pregătește să o ia la fugă. Cum îi spun elefantului că nu este niciun pericol și că de fapt e o alarmă falsă?

– Respiră!

– Serios!? Să respir? Cu această afirmație mi-ai distrus toate așteptările.

– Inspiră adânc și apoi expiră astfel încât durata expirului să fie mai lungă decât inspirul. Dacă repeți această tehnică de respirație 5-10 minute, se activează ramura parasimpatică. Scade pulsul și asta calmează elefantul. Îi permite călărețului să treacă la comandă.

– Crezi că o să funcționeze și în cazul meu?

– Desigur. Pai e ca și cum îi spui elefantului că nu te fugărește nimeni și că nu ești în pericol. Dacă aveai un leu în spate respirațiile tale erau cu certitudine mult mai rapide. Deci aceasta este cea mai rapidă și simplă metodă să calmezi elefantul.

– Mai sunt și alte metode?

– Da. Una din ele este meditația.

– Știi, am o problemă cu asta. Nu mi se pare o metodă chiar ortodoxă.

– Inclusiv eu am avut problema asta, dar îți spun că nu ai de ce să te temi. Nu intri în niciun fel de tranșă. Nu e nimic necurat aici. Sunt simple exerciții de respirație și de conștientizare a corpului și gândurilor. Toate acestea calmează mintea și îmbunătățesc reacția ta la stres. Aici vroiam să ajungem.

– Nu este mai simplu să scap de elefant?

– Nu vreau să privești elefantul ca personaj negativ. Dovada vie a eficienței lui este că specia umană a supraviețuit până în ziua de astăzi. Este meritul elefantului. Îți amintești de momentul în care ai evitat la limită o tragedie? Timpul s-a scurs cu încetinitorul, pulsul a crescut și capacitatea ta de concentrare a crescut considerabil. Ai acționat fără să gândești. Poate ai tras de volan și ai evitat un accident, poate ai salvat pe cineva sau ai evitat să fii calcată pe trecerea de pietoni. A fost elefantul, călărețul nu poate să facă asta.

– Și totuși se putea mai bine. Are multe alarme false.

– Așa este, elefantul se panichează când este pus în față cu noutatea. În trecut nu era deloc un semn bun, dar trebuie să-i recunoaștem meritele, când e vorba să te salveze o face. Fără această vulnerablitate nu ar fi excepțional în situații de criză.
Acum poate simți că am pierdut legătura cu productivitatea cu toată această explicație complexă. Când simți că inima îți bate mai repede și ai o stare de încordare e un semn că elefantul se află la conducere. Pică memoria. Acel stres acut datorat cel mai probabil traumelor nerezolvate activează elefantul. Prin activarea elefantului se declanșează o avalanșă de adrenalină, cortizol (hormon al stresului) și alte substanțe. Ca idee, cortizolul este benefic pentru supraviețuire, dar distructiv dacă trăiești într-un mediu catalogat ca periculos. Scade serotonina și devii mult mai hiperactivă. Intri într-o spirală descendentă și asta îți distruge productivitatea și însăși frumusețea vieții.

– Se mai poate face ceva?

– Da. Tot ce trebuie să facem este să antrenăm călărețul și să liniștim elefantul. Aceasta este calea să oprești procrastinarea.
Cred că pentru moment aceste informații sunt suficiente. Dacă dorești să fii la curent cu ceea ce postez, te invit să dai un LIKE și paginii de Facebook.

👉 Accesează pagina de Facebook

Surse: warbletoncouncil.org; Paul Olteanu – Introducere in Neurostiinta…; Călărețul și Elefantul din capul fiecăruia dintre noi – MindArchitect ;